Călărăşenii îşi pot depune dosarele pentru Programul Casa Verde, începând de astăzi

casa verde 2014Începând de astăzi, 10 octombrie, călărăşenii interesaţi să obţină finanţare prin Programul Casa Verde îşi pot depune documentaţia la Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, dosarele se depun de luni până joi, între orele 08.00 şi 16.00, iar vineri până la ora 14.00, ultima zi de predare fiind 24 octombrie. După etapa de depunere aceştia trebuie să urmărească site-ul Agenţiei Fondului pentru Mediu pentru a vedea dacă au fost sau nu acceptaţi în program. Următorul pas este semnarea contractelor, apoi demararea lucrărilor şi, în final, depunerea cererii de decontare a lucrărilor în termen de maximum 12 luni de la data semnării contractului de finanţare. În cazul panourilor solare nepresurizate se acordă aproximativ 3.000 de lei, pentru cele presurizate până la 6.000 de lei, iar pentru instalarea pompelor de căldură 8.000 de lei.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.