82 de călărăşeni, debitori la indemnizaţia de creştere a copilului

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Călăraşi a transmis de la începutul anului, până în acest moment, 37 decizii de debit către călărăşenii care trebuie să dea înapoi sume din indemnizaţia pentru creşterea copilului, din cauză că aceşti bani au fost încasaţi necuvenit. Potrivit directorului AJPIS Călăraşi, Liviu Oltenacu, la nivelul judeţului există 78 de beneficiari ai indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi 4 beneficiari de stimulent de inserţie, care au de achitat sume încasate necuvenit. Conform OUG 44/2014, debitorii au un termen de graţie de 180 de zile de la data emiterii deciziei de debit  în care pot achita sumele fără a fi percepute dobânzi şi penalităţi. Valoarea debitelor neîncasate se ridică  la suma de 243.762 lei. Principala cauza a constituirii debitelor este că în timpul în care călărăşenii au beneficiat de indemnizaţie de creştere a copilului, aceştia au realizat venituri impozabile.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.