Belciugatele: Poliţiştii au identificat cu operativitate un bărbat bănuit de sustragerea mai multor bunuri şi distrugerea unui autovehicul

În urma activităţilor de investigare desfăşurate de agenţii Postului de poliţie Belciugatele privind sustragerea mai multor bunuri din locuinţa părţii vătămate I. Ion, de 73 ani, din Comuna Belciugatele şi distrugerea autoutilitarei marca Ford pentru transport elevi, aparţinând Şcolii Generale din localitatea Belciugatele, fapte comise în nopţile de  24/25 iunie a.c. şi 26/27 iunie a.c., a fost identificat O. Ştefan, de 39 ani, din Comuna Belciugatele, persoană bănuită de săvârşirea celor două infracţiuni.

Bunurile sustrase din locuinţa lui I. Ion urmează a fi recuperate şi predate acestuia.

În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi distrugere.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.