Au fost autorizați la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans, pentru anul 2020, un număr de 618.279 fermieri

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 16 – 27.10.2020, au fost autorizați la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2020, un număr de 618.279 fermieri, reprezentând un procent de 74 % din numărul total al fermierilor.

Suma totală autorizată la plată este în valoare de 958.294.278,33 euro, astfel:

729.621.987,43 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

190.714.573,34 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);

37.957.717,56 euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).

În conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei din 16 aprilie 2020, până la data de 30 noiembrie 2020, se pot efectua plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013. Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:

– 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 323/03/01.10.2020, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);

– 4,7830 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 001/2/03.1.2020, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

 

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.