Au demarat consultările pentru elaborarea unui nou model de Contract-cadru

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Ministerul Sănătății au demarat un proces amplu de analiză și consultare privind elaborarea unui noul model al Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, precum și a normelor de aplicare ale acestuia. Într-o primă etapă, în perioada 13 iulie – 31 august 2021 vor fi colectate în format electronic propunerile de modificare a Contractului-cadru şi a normelor de aplicare ale acestuia. Pentru această etapă, CNAS a transmis invitaţii, pentru a contribui cu propuneri, către toţi actorii din sistem interesaţi să participe la elaborarea noului model de Contract-cadru: colegii, patronate, sindicate, asociaţii profesionale şi patronale și asociaţii de pacienţi reprezentative la nivel naţional.

 

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.