Astăzi, 25 martie, se sărbătorește Ziua Poliției Române

Luni, 25 martie 2019, în intervalul orar 10.00 – 12.00, respectiv 11.00 – 13.00, pe platoul din Parcul Dumbrava din municipiul Călăraşi, respectiv platoul din proximitatea Primăriei Municipiului Oltenița, vor fi organizate manifestări dedicate aniversării Zilei Poliţiei Române. Cu prilejul acestei zile festive, vor fi prezentate elemente de logistică utilizate în activităţile poliţieneşti, autospecialele din dotarea poliţiei, autolaboratorul criminalistic, expoziţie de arme, însoţite de explicaţii ale specialiştilor din diferite servicii şi compartimente ale instituţiei noastre, precum şi o demonstraţie de prindere şi imobilizare a infractorilor. În sala de ședințe a Inspectoratului de Poliție Județean Călărași va fi organizata o sedinta festiva începând cu ora 11.30.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.