Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând din 20 februarie a început plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, diferența aferentă cantităţilor de motorină utilizate în perioada 1 iulie  – 30 septembrie 2017 (trimestrul III 2017), conform prevederilor H.G. nr. 1174/2014, O.M.A.D.R. nr.1727/2015 cu modificările şi completările ulterioare și Hotărârii nr. 37/08.02.2018 pentru modificarea art. 10 alin 5) din H.G. nr. 1174/2014.  Suma totală plătită va fi de 109.883.727,00 lei, cu sursă de finanţare de la bugetul național, pentru un număr de 16.185  beneficiari și o cantitate totală de motorină de 77.464.594,499 litri. Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2017 este de 1,4185 lei/litru.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.