ADR Sud Muntenia, la cea de-a doua întâlnire a Comitetului de Coordonare a proiectului Danube S3 Cluster

În data de 11-12 aprilie 2019, doi reprezentanți ai Serviciului Dezvoltare din cadrul ADR Sud Muntenia au participat la cea de-a doua întâlnire a Comitetului de Coordonare al proiectului Danube S3 Cluster, organizată, la Maribor, Slovenia, de către Universitatea din Maribor – partener în cadrul proiectului. În prima zi a evenimentului a fost prezentat stadiul implementării proiectului, și anume al principalelor pachete de lucru: WP 1 – Management, WP 2 –Activități de comunicare, WP 3 – Strategia Danube 3 Cluster și WP 4 –Instrumente de inovare. În cea de-a doua zi, partenerii au efectuat exerciții practice privind auditurile de inovare pe care trebuie să le aplice managerilor și membrilor clusterelor în domeniul agro-food. Ulterior, partenerii au discutat despre activitățile viitoare ale proiectului, precum și despre organizarea următoarelor evenimente. Astfel, ADR Sud Muntenia va organiza în data de 25 iunie cel de-al doilea Focus grup de descoperire antreprenorială cu tema Alimentație sănătoasă, iar în data 26 iunie 2019 va avea loc Ședința de evaluare a primului an de implementare a proiectului, la care vor participa toți partenerii proiectului precum și reprezentanții Secretariatului Comun ai Autorității de Management al Programului Transnațional Dunărea. Cele două evenimente sunt organizate înaintea Forumului Anual SUERD, care va avea loc în perioada 27-28 iunie la Palatul Parlamentului, la București. Reamintim faptul că Proiectul Danube S3 Cluster este implementat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia în calitate de lider în cadrul unui consorțiu format din 15 parteneri și 5 parteneri strategici asociați din 11 țări din regiunea Dunării. Obiectivul principal și al proiectului este de a stimula ecosistemul antreprenorial bazat pe inovare în zona Dunării, prin elaborarea politicilor de cluster în contextul RIS 3, precum și prin îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților de management al inovării și promovarea cooperării transnaționale a clusterelor în industria agroalimentară. Perioada de implementare a proiectului este 1 iulie 2018 – 30 iunie 2021. Bugetul total al proiectului este de 1.790.445,70 euro, din care bugetul ADR Sud Muntenia este de 194.170,40 euro.

 

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.