Activitate de prevenire a riscurilor rutiere în rândul bicicliștilor și pietonilor

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au organizat o activitate de prevenire a riscurilor rutiere în rândul bicicliștilor și pietonilor în municipiul Călărași. La data de 22 ianuarie a.c., polițiștii rutieri și cei de prevenire a criminalității au organizat o acțiune  preventivă în scopul reducerii numărului de accidente în care sunt implicați bicicliștii și pietonii.

Obiectivul activității a reprezentat responsabilizarea acestor categorii de participanți la trafic cu privire la obligațiile ce le revin pe durata deplasărilor pe drumurile publice. Astfel, atât adulții, cât și copiii au fost informați asupra necesității respectării normelor rutiere atunci când se deplasează în calitate de pietoni ori cu bicicletele pe drumurile publice.

De asemenea, polițiștii au explicat participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație și a purtării echipamentului  corespunzător, în acest sens fiindu-le înmânate pliante cu recomandări preventive și veste reflectorizante.  Activitatea s-a înscris în planul proiectului „Comunități sigure”.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.