Acțiuni în sistem integrat pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară

Marți, 17 noiembrie a.c., polițiștii alături de reprezentanți ai unor instituții de aplicare a legii din județul Călărași, au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, în trafic, precum și în mijloacele de transport și cele de transport în comun, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19. În cadrul acțiunilor desfășurate echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 1.041 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 110 societăți comerciale și 456 de mijloace de transport, din care 292 de mijloace de transport public în comun. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 217 sancțiuni contravenționale, 182 fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Acțiunile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

 

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns