Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, la nivelul județului Călărași, au fost desfășurate în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și terase, acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări. Polițiști, jandarmi și pompieri, împreună cu polițiști locali au verificat 137 de societăți comerciale, 2 operatori de transport persoane și 585 de obiective de interes, precum restaurante, terase, fast food-uri. Totodată, au fost aplicate 140 de sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020, în valoare de 17.700 de lei. De asemenea, polițiștii au verificat în vederea respectării măsurii de siguranță 560 de mijloace de transport, 203 fiind mijloace de transport în comun și 746 persoane, dintre care 307 cu privire la respectarea măsurilor de izolare și 439 cu privire la respectarea măsurilor de carantină. Acțiunile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

 

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns