Acțiuni de control tematice realizate în anul 2018, privind calitatea unor produse biocide

În cadrul acțiunilor de control tematice realizate, în anul 2018, de către inspectorii sanitari din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică județene, prin care a fost verificată calitatea unui număr de 15 produse biocide utilizate în unități sanitare și cabinete de înfrumusețare, au fost prelevate şi analizate probe din aceste produse în laboratoare acreditate RENAR. In urma analizeloe efectuate, 3 produse biocide au fost neconforme din punct de vedere al eficacității fungicide (candida albicans si aspergilus niger). Mai exact, este vorba despre loturi depistate necoforme din aceste produse biocide, care se utilizează pentru dezinfecția suprafețelor și instrumentarului. Două dintre produsele neconforme aparțin unui producător din București, care are deschis punct de lucru în județul Ilfov. Al treilea produs biocid neconform este produs într-un stat membru al UE și distribuit de o firmă din județul Prahova. Inspecția Sanitară de Stat din Ministerul Sănătății a dispus Direcțiilor de Sănătate Publica județene, pe raza cărora se aflau producătorii sau distribuitorii produselor constatate neconforme, să efectueze verificări în unitățile sanitare. In paralel, la nivel național, DSP-urile judetene au dispus retragerea de la furnizorii de servicii medicale publice sau private și de la cabinetele de înfrumusețare, a acestor produse și returnarea lor la producători/ distribuitori. Directiile de Sănătate Publică din București și Prahova au aplicat producătorului/ distribuitorului amenzi pentru neconformitati, în cuantum total de 35.000 lei. De asemenea, în urma rezultatelor de laborator primite la finalul lunii decembrie 2018, în luna ianuarie 2019, Ministerul Sănătații a sesizat organele abilitate. “ Trebuie să ne asigurăm că produsele utilizate în spitale sunt eficiente. Vom continua astfel de acțiuni și vom lua toate măsurile necesare pentru siguranța pacienților”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

 

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.