Acoperişul unei case, cuprins de flăcări din cauza unui aparat de gătit lăsat nesupravegheat

Luni, 17 martie, un echipaj specializat de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi a fost solicitat să acţioneze pe raza localităţii Vlad Ţepeş, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuinţă, proprietate individuală. La sosirea echipajului profesionist de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu mult fum la nivelul acoperişului casei. Potrivit primelor cercetări, incendiul a izbucnit din cauza unui aparat de gătit lăsat nesupravegheat. Pompierii s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 58 de minute. În urma incendiului au ars aproximativ 300 kg materiale textile, material lemnos din compunerea plafonului şi acoperişului, mobilier bucătărie, aparate electrocasnice şi documente personale ale proprietarului. Pompierii militari au reuşit să salveze, printr-o intervenţie promptă şi eficientă, bunuri materiale în valoare de aproximativ 65.000 de lei. (Alexandra Chelban)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.