Acoperişul unei anexe din localitatea Răzvani a cedat din cauza zăpezii. Propietara a fost găsită moartă sub dărâmături

(Călăraşi) Ieri, 21 februarie, în jurul orei 23.05, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară a fost solicitat să intervină, pe raza localităţii Răzvani, pentru acordarea primului ajutor unei femei în vârstă de 66 de ani aflată în stare de inconştienţă. La sosirea echipajului de prim ajutor, bătrâna peste care ar fi căzut acoperişul unei anexe prezenta hipotermie şi rigiditate cadaverică. Echipajul SMURD a solicitat sprijinul unui echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă în acest caz. Dată fiind starea în care se afla persoana, echipajul S.A.J. nu a mai efectuat manevre de resuscitare, femeia fiind declarată decedată. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au găsit-o pe femeie în incinta imobilului, unde a fost transportată de către soţul său şi un vecin. Din declaraţiile acestora a rezultat că femeia a fost găsită în curtea locuinţei, sub o grămadă de lemne, după ce acoperişul improvizat al unei anexe, unde erau depozitate lemnele, a cedat din cauza zăpezii. În urma examinării cadavrului s-a constatat că prezenta urme de violenţă în zona frontală şi a pieptului, fiind transportat la morga Spitalului Lehliu Gară, urmând să fie efectuată necropsia pentru stabilirea cauzelor decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal privind moartea suspectă, urmând ca, în funcţie de concluziile medico-legale, să fie propusă soluţie prin parchet. (Alexandra Costache)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.