Accident rutier grav pe DN 21 între Călărași și Slobozia, soldat cu patru victime dintre care una decedată

În data de 12.04.2019, ora 09.17, două echipaje de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD încadrat pe ATPMV (Autospeciala transport personal şi victime multiple) din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi și un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Secției de pompieri Dragalina au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe DN 21, la km 10, pentru acordarea primului ajutor mai multor persoane şi pentru asigurarea tuturor măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unui accident rutier grav, în care au fost implicate două autovehicule. În urma accidentului au rezultat două victime din cele patru implicate, un bărbat care se afla singur în autovehiculul înmatriculat în județul Călărași, a primit îngrijiri medicale din partea unui echipaj S.A.J., care l-a preluat și l-a transportat la U.P.U. Călărași, acesta prezenta doar escoriații la nivelul capului și membrelor superioare, fiind conștient, iar femeia din celălalt autoturism, (în care se mai aflau doi bărbați), în vârstă de 30 de ani se afla în stop cardio respirator. Pentru aceasta s-au început manevrele de resuscitare și s-a solicitat elicopterul SMURD, care a aterizat la locul accidentului în jurul orei 09.50. S-au continuat manevrele de resuscitare conform procedurilor, însă din nefericire, fără succes, medicul declarând decesul tinerei.
Ceilalți trei bărbați implicați în accident nu au suferit traumatisme grave, au primit îngrijiri medicale și au fost transportați la U.P.U. Călărași.
Urmează să fie stabilite cu exactitate de către organele abilitate circumstanțele în care s-a produs teribilul accident rutier, soldat cu pierderea unei vieți omenești

 

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.