Absolvenţii pot primi şomaj în două luni de la finalizarea studiilor

Absolvenţii promoţiei 2014 îşi pot depune dosarul la AJOFM Călăraşi,pentru a putea beneficia de indemnizaţie de şomaj. Aceştia au termen de 60 de zile de la finalizarea studiilor, să se înscrie. Potrivit Simonei Donciu, purtător de cuvânt în cadrul AJOFM Călăraşi, în ultimii doi ani, aproximativ 900 de absolvenţi au optat pentru solicitarea indemnizaţiei de şomaj, din cauza situaţiei catastrofale de la bacalaureat. Absolvenţii pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj, doar dacă nu realizează venituri şi nu urmează o formă de învăţământ la data solicitării dreptului. Indemnizaţia de şomaj este acordată pe o perioadă de 6 luni, iar valoarea acesteia este de 250 de lei, reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare. Absolvenţii trebuie să se prezinte la înscriere cu  actul de identitate, în original şi copie, actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii, în original şi copie, adeverinţa medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă, ori că are eventuale restricţii medicale.  În momentul în care vor fi puşi în plată, acestora li se vor solicita şi alte acte ce sunt necesare la dosar. (Georgiana Şerban)

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.