Absolvenţii de liceu se vor înscrie la facultate pe baza unor adeverinţe, în locul diplomelor de bac

Absolvenţii călărăşeni de clasa a XII-a,care au promovat examenul de bacalaureat, se vor înscrie la facultate pe baza unor adeverinţe eliberate de licee şi avizate de ISJ Călăraşi. Potrivit inspectorului şcolar general din cadrul  Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi, Steluţa Caraion, această situaţie se datorează unei anchete în derulare a procurorilor anticorupţie care cercetează modul în care compania privată Romdidac a primit, după 1990, dreptul exclusiv de a furniza diplomele şcolare şi universitare. Ministerul Educaţiei Naţionale a rupt contractul cu această companie, care nu a mai tipărit diplomele, ceea ce a generat o situaţie nemaiîntalnită în învăţământul românesc. Steluţa Caraion a declarat, pentru Radio Voces Campi, că toate adeverinţele au fost avizate. Încă de ieri, elevii şi-au putut ridica adeverinţele de la licee. Şi astăzi, absolvenţii clasei a XII-a îşi pot lua adeverinţele de la unitatea de învăţământ.  Această adeverinţă este valabilă timp de 12 luni. Potrivit inspectorului şcolar general, adeverinţele pot fi utilizate atât în ţară, cât şi în străinătate, pentru înscrierea în instituţiile de învăţământ superior, fără riscul de a fi respinse.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.