56 de persoane pot beneficia gratuit, în luna iunie 2014, de cursuri de formare profesională organizate de AJOFM Călărași

În luna iunie a acestui an, 56 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă pot urma gratuit cursuri de formare profesională pentru meseriile de: comerciant vânzător mărfuri nealimentare, formator, operator introducere validare prelucrare date şi ospătar. Pentru cursurile de: comerciant vânzător mărfuri nealimentare, operator introducere validare prelucrare date şi ospătar sunt necesare studii minime, iar pentru  formator se solicită studii superioare. Cursurile se derulează pe o periodă cuprinsă între 1,5 şi 4,5 luni şi sunt gratuite pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi.

Înscrierea la programele de formare profesională se face pe baza recomandării emise de compartimentul de informare şi consiliere privind cariera/serviciul mediere, în baza unei cereri însoţită de următoarele  documente: copie act identitate; copie diploma studii;

copie certificat naştere; copie certificat căsătorie; talon/adeverinţă  medicală, cu menţiunea – apt de muncă sau cu restricţii; certificat fiscal eliberat de Administraţia Financiară din care să rezulte că nu realizează venituri.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.