Polițiștii desfășoară zilnic acțiuni menite să contribuie la consolidarea gradului de siguranță a participanților la trafic

Polițiștii desfășoară zilnic acțiuni menite să contribuie la consolidarea gradului de siguranță a participanților la trafic. Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare au depistat, un tânăr, de 27 de ani, din comuna Sărulești, județul Călărași, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice, deși nu deținea permis și consumase alcool. La testarea cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,65 mg/l alcool în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. Și polițiștii din cadrul Poliției Orașului Lehliu Gara au oprit pentru control, pe DN3 A, în interiorul localității Dor Mărunt, un bărbat în vârstă de 64 de ani, din localitate. Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că valabilitatea numerelor de înmatriculare era expirată. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oltenița au oprit pentru control în localitate, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 67 de ani, din localitate. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele celor în cauză, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.