13 concurenți vor participa la Festivalul “Chitara Dunării”, ce se va desfășura în perioada 8-10 noiembrie, la Călărași

Iubitorii muzicii folk sunt aşteptaţi la Călăraşi, la festivalul naţional “Chitara Dunării”, ajuns la cea de-a XI-a ediţie, care începe vineri, 8 noiembrie şi se încheie duminică seara, pe 10 noiembrie. Printre artiştii consacraţi, invitaţi să susţină recitaluri, se regăsesc Nicu Alifantis, Mircea Rusu & Band, Krypton Unplugged și Fără Zahăr.

Secretarul artistic al Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, Ștefan Nițu, ne-a vorbit despre acest concurs:

Datele de 8, 9 și 10 noiembrie sunt rezervate Festivalului Concurs de Interpretare a Muzicii Folk “Chitară Dunării”, un festival deja intrat în tradiție, nu numai la nivel local, cât și la nivel național. Ajuns la cea de a 11-a ediție, avem în concurs, după etapă de preselecție sunt 13 participanți, iar ca invitați îl avem pe Mircea Rusu Band, avem trupa Fără Zahăr, Nicu Alifantis, Krypton și folkiști locali Valentin Barbu și Cosmin Andrian, cunoscut la nivel național, dar la nivel local ca solist de muzică pop, de muzică ușoară. De această dată, Cosmin Andrian vine în calitate de folkist. El compune și piese muzicale. El a câștigat acum doi ani trofeul de la “Toamna Baladelor” un festival concurs destul de puternic în București. Clasic festivalurilor, ca organizare, vineri și sâmbătă avem secțiunea de concurs și după concurs invitații vor susține recitaluri. Așadar, vineri Valentin Barbu și Krypton, sâmbătă Cosmin Andrian și Mircea Rusu Band, duminică Gala Laureaților și recitaluri Fără Zahăr și Nicole Alifantis. Pot să vă spun că aici puteți să vă achiziționați abonamente, prețul unui abonament este doar 30 lei, în așa fel încât aveți acces la toate zilele. Este bine să ne fiți alături și să ne bucurăm sufletele cu muzică de calitate.”

Consiliul Judeţean Călăraşi, prin Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași continuă tradiţia organizării acestui eveniment, încercând să revigoreze acest gen muzical, să-l susţină şi să-l promoveze pe baza unui system competitiv de selecţie a interpreţilor şi compozitorilor de profil. Laureaţii şi concurenţii premiaţi vor evolua în spectacolul de gală, alături de nume mari ale scenei româneşti. De asemenea, festivalul îşi propune promovarea muzicii folk în rândul tinerilor, descoperirea de noi talente şi oferirea unei alternative de petrecere a timpului liber.

Programul Festivalului Naţional de MuzicăFolk ”Chitara Dunării”:

Vineri, 8 noiembrie 2019

Deschiderea festivalului cu anunţarea concurenţilor ce vor participa la concursul ”Chitara Dunării”.

Secţiunea concurs

Recital – Barbu Valentin și Krypton Unplugged

Sâmbătă, 9 noiembrie 2019

Secţiunea concurs

Recital – Cosmin Andrian și Mircea Rusu & Band

Duminică, 10 noiembrie 2019

Premierea concurenţilor

Recital – Fără Zahăr și Nicu Alifantis

Spectacolul va avea loc în Sala ”Barbu Știrbei”, începând cu ora 18:00. Prețul unui bilet în sală este de 15 lei și 10 lei la balcon. Prețul unui abonament pentru cele 3 zile este de 30 de lei. Biletele se găsesc la Casa de bilete a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.