Acțiune de informare și pregătire antivictimală a cetățenilor din mediul rural

Polițiștii de prevenire a criminalității și cei din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Modelu au organizat o acțiune de informare și pregătire antivictimală a cetățenilor din mediul rural. Polițiștii au organizat în localitățile Modelu și Roseți,o activitate de prevenire și combatere a infracțiunilor cu violență, precum și a furturilor de păsări și animale. Scopul acțiunii a fost creșterea gradului de siguranță a cetățenilor împotriva acestui gen de infracțiuni și informarea cu privire la măsurile minime de siguranță pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime. Recomandările au fost susținute și de materiale cu caracter preventiv, pe care le-au distribuit oamenilor. În perioada următoare polițiștii vor continua seria activităților de prevenire în mediul rural.