Sancțiuni contravenționale în valoare de peste 55.000 de lei, aplicate de polițiști în urma unor controale efectuate în Călărași

Sancțiuni contravenționale în valoare de peste 55.000 de lei, aplicate de polițiști în urma unor controale efectuate în Călărași.  La data de 11 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din piețe, târguri și oboare. Acțiunea a vizat modul de achiziție și comercializare a produselor alimentare destinate consumului populației care erau oferite spre vânzare. Au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 55.200 de lei. Totodată, au fost ridicați în vederea confiscării aproximativ 700 de lei, reprezentând contravaloare legume, fructe, carne tocată, precum și peste 11 kg de produse din carne, expuse la vânzare, fără documente legale de proveniență. Alături de polițiști în activitățile de control au fost implicați și specialiști din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Călărași.