În luna aprilie 2018, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4512 lei, cu 0,5% mai mare decât în luna martie 2018

În luna aprilie 2018, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4512 lei, cu 0,5% mai mare decât în luna martie 2018. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2713 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 9 lei (+0,3%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (6437 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1563 lei).Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,7%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 109,0%. Indicele câştigului salarial real a fost de 99,8% pentru luna aprilie 2018 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 195,3%, cu 0,4 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna martie 2018.