„Rugăm Parlamentul României să ia măsuri de protecţie pentru cadrele didactice aşa cum au poliţiştii şi magistraţii, în cazul în care sunt agresaţi fizic sau verbal”, declară preşedintele SLIJ Călăraşi, profesor Aurel Bogatu

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ cere de urgenţă Guvernului, dar şi Parlamentarilor României, măsuri de protecţie pentru cadrele didactice aşa cum au poliţiştii şi magistraţii, în cazul în care sunt agresaţi fizic sau verbal. Aflăm punctul de vedere al preşedintelui Sindicatelor Libere din Învăţământ Călăraşi, profesor Aurel Bogatu: “Am depus la Parlamentul României un draft cu privire la întărirea şi apărarea poziţiei cadrelor didactice în faţa oricăror fel de acţiuni fizice sau verbale. Această iniţiativă a venit ca urmare a numeroaselor cazuri de violenţă din şcoli, iar până acum autorităţile nu au rezolvat această problemă, acte de violenţă, abuz, vandalism, care au loc în unităţile de învăţământ pentru că toate statisticile demonstrează că sunt foarte multe cazuri. Ca atare rugăm insistent opinia publică să ia poziţie, rugăm intens Parlamentul, Guvernul României să pună pe acelaşi plan interesul cadrelor didactice aşa cum poliţia, armata, sistemul de justiţiei este apărat oricăror tipuri de agresiuni fizice sau verbale.”,  a declarat preşedintele Sindicatelor Libere din Învăţământ Călăraşi, profesor Aurel Bogatu. Potrivit cifrelor furnizate de Ministerul Educaţiei, la nivelul anului 2015, peste 19.000 de cazuri de violenţă au fost înregistrate în şcoli. Cifrele sunt însă şi mai mari, întrucât multe dintre cazuri nu sunt raportate la nivelul inspectoratelor şcolare.