Primarul Daniel Drăgulin: „Nu există coşuri de gunoi în Japonia, totul se duce acasă şi se selectează”

By | aprilie 20, 2017

Primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin s-a întors recent, dintr-o misiune de lucru, ce s-a desfăşurat în perioada 30 martie-14 aprilie în Japonia, Republica Coreea și Republica Populară Chineză. Acesta a participat împreună cu alți primari într-un schimb de experienţă organizat de Asociaţia Municipiilor din România. Într-o conferinţă de presă, primarul Daniel Drăgulin a menţionat câteva dintre impresiile sale. „Am avut un program foarte strict, ei sunt nişte oameni foarte disciplinaţi şi foarte corecţi. Cu durere vă spun că suntem atât de mici şi ar trebui să stea pe loc 100 de ani ca să-i ajungem şi noi. În primul rând de la mentalitatea oamenilor, nu am văzut o hârtie pe jos, o gumă de mestecat, cât am stat în Japonia. Nu există coşuri de gunoi în Japonia, totul se duce acasă şi se selectează. Dacă nu este selectat gunoiul, firma de salubritate nu-l ridică şi în plus se plăteşte şi amendă.”, a spus primarul Drăgulin. Acţiunea a vizat extinderea contactelor şi oportunităţilor care ar putea contribui la dezvoltarea schimbului de bune practici, al potenţialului economic, turistic şi investiţional al municipalităţilor membre ale A.M.R. “Pe noi ne-a interesat mai mult să deschidem oficial căile de cooperare pentru că nu o vizită face totul, urmează să vină şi ei în România, din toate cele trei zone doresc să facă înfrăţiri”, a mai menţionat edilul.