Filmul „Cine-i șef acasă” va rula în perioada 21-27 aprilie, la Cinema 3D din Călăraşi

By | aprilie 21, 2017

În perioada 21-27 aprilie, la Cinema 3D din Călăraşi va rula filmul „Cine-i șef acasă”. Acesta va rula la ora 12.30, iar sâmbătă şi duminică va rula de două ori pe zi, la ora 10.30, respectiv 12.30.
DreamWorks Animation te invită să-l întâlnești pe cel mai neobișnuit bebeluș. El poartă o servietă și are vocea și șarmul lui Alec Baldwin. Cu o distribuție de excepție, The Boss Baby: Cine-i șef acasă? este o poveste comică despre impactul pe care-l are sosirea unui bebeluș în familie, din perspectiva unui puști naiv de 7 ani cu o imaginație bogată, pe nume Tim. Cu un mesaj subtil dar cu un puternic impact emoțional despre importanța familiei, The Boss Baby: Cine-i șef acasă? este o comedie autentică și originală, potrivită pentru toate vârstele.